Scrisoarea din feb. 1462 [citat]

Posted: septembrie 30, 2010 by ForSaKeN in Vlad Tepes
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Prea-Inaltate Doamne, milostiv noua.

In alte scrisori ti-am fost scris Mariei Tale cum Turcii, dusmanii cei prea-cruzi ai Crucii lui Hristos, trimisera la noi solii lor cei mari ca sa nu mai tinem pacea si legatura facuta intocmita intre Maria Ta si noi sa nu mai serbam nunta, ci sa ne alipim numai de dansii si sa mergem la Poarta Imparatului aceluia al Turcilor, adeca la Curtea lui, iar, daca nu ne vom lasa de pacea si de legatura si de nunta Mariei Tale, nici Turcii nu vor tine pacea cu noi.
Mai trimisesera si pe un sfetnic de frunte al Imparatului turcesc, anume Hamza-beg de Nicopol, ca sa hotarasca granita la Dunare, pentru ca, daca acel Hamza-beg, ar putea sa ne aduca in vreun chip, cu siretenii, ori pe credinta, ori cu alt mestesug, la Poarta, bine, iar, de unde nu, sa caute a ne prinde si a ne duce prins.
Dar, cu indurarea lui Dumnezeu, pe cand mergeam spre hotarul acela, am aflat despre siretenia si viclesugul lor, si noi am fost aceia care am pus mana pe acel Hamza-beg, in Tinutul si in Tara Turceasca, supt o cetate ce i se zice Giurgiul: deschizand Turcii cetatea la strigatele oamenilor nostri, cu gand ca sa intre numai ai lor, ai nostrii, amestecandu-se cu dansii, au intrat si au dobandit cetatea. Pe care am si ars-o indata. Si am ucis oamenii si femeile, mari si mici, cari locuiau de la Oblucita si Novoselo, unde se varsa Dunarea in Mare, pana la Rahova, care se afla chiar langa Chilia, din jos, si pana la locurile Samovit si Ghighen (Ghighiul bulgaresc), in numar de 23.884 de Turci si de Bulgari, fara de cei ce au ars prin case sau ale caror capete n`au fost infatisate dregatorilor nostri.
Maria Ta sa stii ca deocamdata acestea le-am savarsit in paguba lor, a celor cari ne tot indemnau cu staruintele lor sa lasam pe crestini si sa ne dam de partea lor. Deci sa stii, Maria Ta, ca am calcat pacea cu dansii, nu pentru vre-un folos al nostru, ci pentru cinstea Mariei Tale si-a Sfintei Coroane a Mariei Tale si pentru pastrarea Crestinatatii intregi si pentru intarirea legii catolice. Ceia ce vazand ei ca am facut, si-au parasit galcevurile si certurile pe care le aveau pana acum in orice parte, si de spre tara si Coroana cea Sfanta a Mariei Tale si de spre toate celelalte parti, si si-au aruncat toata turbarea asupra-mi.
Cum se va deschide vremea, adeca primavara, au de gand sa vie dusmaneste, cu toata puterea lor. Insa vaduri n`au, caci si vadurile lor la Dunare, afara de Vidim, am pus sa le arda, sa le nimiceasca si sa le faca pustii. Pentru ca pe la vadul Vidinului nu prea pot sa ni strice, ci ei vor sa-si aduca vasele de la Tarigrad si Galipole, pe Marea, in Dunare.
Deci Maria Ta, milostive doamne, daca voia Mariei Tale este sa ai lupta cu dansii, atunci strange-ti toata tara si tot poporul de oaste, si calarii si cei de pe jos, adu-i in aceasta Tara-Romaneasca a noastra si binevoieste sa te bati aice cu dansii.
Iar, daca nu vrei sa vii Maria Ta insuti, atunci fii bun de-ti trimete oastea intreaga in partile ardelene ale Mariei Tale, inca de la Sf. Gheorghe. Daca Maria Ta nu vrei sa-ti dai insa toata oastea, atunci da numai cat ti-e voia, macar Ardealul si Secuimea. Ci, daca Maria Ta voiesti sa dai vre-un ajutor, atunci Maria Ta sa fii bun a nu ne zabovi, ci sa ni spui cu adevarat gandul Mariei Tale.
Pe omul nostru, care aduce scrisoarea, de data aceasta sa nu-l intarzii, ma rog, Maria Ta, ci sa mi-l trimeti indarat, indata si iute. Pentru ca nici cu un chip nu voim sa lasam in drum ce am inceput, ci sa ducem lucrul la capat. Caci, daca Dumnezeu cel atotputernic va asculta rugaciunile si dorintele crestinilor si-si va apleca auzul cu bunavointa spre rugaciunile sarmanilor sai si ni va da astfel de biruinta impotriva paganilor, dusmani ai Crucii lui Hristos, va fi cea mai mare cinste si folos si ajutor sufletesc pentru Maria Ta si Sfanta Coroana a Mariei Tale si pentru toata Crestinatatea cea adevarata.
De oare ce nu voim sa fugim inaintea salbataciei lor, ci sa avem, in orice chip, lupta cu dansii. Iar, daca vom ajunge, fereasca Dumnezeu, la un capat rau, si va pierii terisoara noastra aceasta, nici Maria Ta nu vei avea folos si inlesnire de asa ceva, pentru ca vai fi spre paguba Crestinatatii intregi. De alminterea, sa crezi ce-ti va spune acest om al nostru, Radu Farma, ca si cum am grai noi de fata cu Maria Ta.

Din cetatea Giurgiului (?), 11 Februar 1462

╠ Articole relationate: ╣
Lista completa a articolelor despre Vlad Tepes
Lista completa a articolelor despre contele Dracula

Lasă un comentariu