Vlad Tepes

Cine e Dracula? Cine e cu adevarat acest personaj?

Mai intai de toate stim cine nu este Dracula… nu este protagonistul acelor romane gotice ajunse stereotipuri. Deci nu este contele vampir cu inclinatii spre grotesc. Dar nu este nici eroul popular despre care multi inca mai vorbesc in Muntenia [Valahia] si Transilvania.
Cu siguranta nu este figura creionata de brosurile medievale ce-l infatisau drept un demon ce facea exces de rautate in cautarea lui disperata a adevarului cu privire la familia sa. Acela punea violenta chiar si-n actele erotice… epuiza vietile omenesti fara masura sau limita. La el unicul sens al vietii pare sa fi fost uciderea a cat mai multi turci.
Despre adevaratul Dracula nu se stie aproape nimic care sa nu fie obijnuitele barfe alimentate continuu de transpunerile cinematografice care se departeaza unele de altele ca in neant.
In realitate, Dracula e cu totul altceva! Unii au despre Tepes o imagine fascinanta, tulbure si sinistra, dar diferita de ceea ce ne-a fost transmis prin legenda.
Vlad al III-lea al Valahiei trebuie separat de acel Dragulea prezentat in brosurile medievale de diverse origini, caci acestea din urma au un loc de sine statator… fiind produsul unei campanii indelungate de defaimare.
Am putea chiar sa afirmam ca Vlad Tepes – Dracula a fost prima victima a mass-mediei.

Daca ar fi sa analiam viata sa, am gasi mai multe capitole, toate in egala masura fascinante:
§ Originea poreclei „Dracula”
§ Consiliul de la Florenta prezinta situatia politica din Europa din timpul domniei tatalui lui Vlad Tepes, situatie ce s-a continuat si-n timpul domniei sale
§ Vlad Dracul si Ordinul Dragonului
§ Prizonieratul din adolescenta si pribegia dupa moartea tatalui sau
§ O descriere pentru Valahia in perioada lui Vlad Tepes
§ Strategia de domnie a cuprins o serie de masuri interne, dar si masuri externe ce au dus la faima pe care a capatat-o
§ Motivatiile razboiului
§ Scrisoarea din februarie 1462 pentru care avem pastrat si un ORIGINAL in arhive.
§ Razboiul cu turcii reprezentat de campania din vara lui 1462
§ Confruntarea nocturna
§ Prizonieratul la Visegrad
§ Impresiile papei Pius al II-lea aparute in lucrarea sa autobiografica
§ Portretul lui Vlad Tepes – realizat pe cand era prizonierul lui Matei Corvin.
§ A treia domnie si moartea

Nici macar in istoria poporului sau nu se mai poate face cu adevarat o distinctie reala intre ce este fabulatie si ce nu!
Interpretarile sunt chiar opuse: prima il infatiseaza ca pe un erou ce a luptat nu numai pentru independenta tarii sale, dar si pentru cauza crestinatatii. A doua il denigreaza ca pe un bolnav patologic, un om ce tortura si omora pentru a-si satisface sadismul.

Nu vom fi prea mirati afland ca printul Dracula nu e un vampir, ci un intelectual din secolul al XV-lea, un umanist neoplatonic, un poet al actiunii. Sigur, era un intelectual demonic, un umanist faustic, priceput in cruzimi sangeroase. Dar sa tinem cont ca atunci, ca si astazi, se intamplau multe de felul acesta, iar principii aveau tendinta sa-si aroge, potrivit unei ratiuni ce includea in sine misterele cruzimii, toate prerogativele umanului si ale inumanului. Invatatii numeau aceasta corespondenta intra microcosm si macrocosm.

Chiar si cel pe care printul Dracula il considera cel mai mare dusman al sau, sultanul turc Mahomed al II-lea, vestit pentru cucerirea Constantinopolului, in 1453, era un razboinic cult. […] Ii sodomiza „pe cei mai nobili dintre prizonierii sai tineri”. Din asta se deduce ca nu dispretuia eticheta. Cand a ajuns pe tron, la 21 de ani, i-a ucis petoti fratii sai mai mici (unul singur a fost salvat si adus la Roma) ca sa indeparteze „orice pricina de cazne”.
Mahomed al II-lea, mare strateg si disimulator perfid dincolo de orice limita, era un stapan mai bogat si mai puternic decat bietul principe valah Vlad al III-lea Dracula, zis Tepes („Tragatorul in teapa”).
Aceasta nu inseamna ca Vlad nu era si el un mare razboinic si, probabil, daca n-ar fi fost tradat de varul sau Stefan din Moldova si de Matei Corvin, regele Ungariei, ar fi avut prilejul sa-l infranga in lupta pe sultanul turc. Insa, invidios, Matei il insala, il prinde si-l arunca in temnita, in castelul de la Visegrad (langa Buda), unde va ramane din 1462 pana in 1475.
[…]
Si totusi, cei doi campioni, cel al crestinatatii si cel al demonicului, au cate si mai cate in comun: cultura si luxurie, dorinta de a sti, infinita curiozitate, orgoliu nemasurat, ambitie neinfranata de a-l invinge pe Mahomed al II-lea. Cand papa moare, in vara lui 1464, Dracula se simte groaznic de deprimat. […] Dracula nu mai are nici o posibilitate sa se mai intoarca in lume, ca sa lupte impotriva sultanului; caci si-a pierdut adevaratul antagonist […] Piccolomini e ultimul papa care duce razboiul sfant impotriva turcilor, putini il urmeaza, iar isprava se incheie inainte de a incepe.

[fragmente din eseul „De ce papa l-a calomniat pe Dracula” de Alfredo Giuliani]