Asemeni cazului lui Peter Plogokwitz, acest incident a devenit cunoscut datorita documentelor existenta, implicit a implicarii autoritatilor austriece, reprezentate de 2 doctori ce au fost trimisi sa investigheze cele intamplate [Glaser si Flückinger]. Alaturi de cazul sus mentionat, cele ce vor fi relatate au stat la baza isteriei ce a cuprins continentul in jurul secolului XIII – bazata pe o prea saraca cunoastere a procesului de descompunere.
Arnold Paole [Arnont Paule in documentele originale] era un soldat sarb, despre care se crede ca dupa moarte a devenit un vampir, initiind o presupusa epidemie de vampirism ce ar fi dus la moartea a 16 persoane in satul sau natal – Meduegna [in prezent probabil Medveđa].
Conform variantei lui Flückinger, Arnold se mutase in regiune din partea controlata de turci a Serbiei. Localnicii au sustinut ca-n timpul vietii acesta povestea adesea ca fusese atacat de un vampir si ca se vindecase mancand pamant de la mormantul sau si manjindu-se cu sangele vampirului.
In jurul anului 1725 si-a rupt gatul intr-o cazatura, iar la 30 de zile de la moartea sa 4 persoane au sustinut ca au fost atacate de el in timpul noptii. Oamenii au murit la scurt timp dupa ce au facut aceste afirmatii, iar taranii [la recomandarea unui conducator militar] i-au deschis mormantul. Descoperind nu numai ca nu era descompus [cu unghiile si parul crescand in continuare], dar si pusi in fata unui sicriu acoperit de sange [„iar sange proaspat ii curgea din ochi, nas, gura si urechi; incat camasa, acoperamantul si sicriul erau complet acoperite de sange; unghiile vechi de la maini si de la picioare, impreuna cu pielea, ii cazusera, fiind inlocuite de altele – noi”] localnicii au conchis ca Paole era un vampir si i-au strapuns inima cu un tarus [moment in care el se presupune ca ar fi suspinat], ingropand mai apoi cadavrul.
Aceeasi procedura a fost aplicata si celor 4 ce-l reclamasera, din teama ca acestia din urma sa nu devina la randul lor vampiri.
Lucrurile au parut sa se desfasoare normal in urmatorii 5 ani, dar in iarna lui 1731 a izbucnit o noua epidemie.
De data aceasta au murit mai mult de 10 oameni in cateva saptamani.
Cronica lui Glaser [semnata cu data de 12 decembrie 1731] noteaza 13 victime in decursul a 6 saptamani [aici in ordinea cronilogica]:
– Miliza [in sarba Milica], o femeie de 50 de ani;
– Milloi [in sarba Miloje], un baietel de 14 ani;
– Joachim, baiatel de 15 ani;
– Petter [in sarba Petar], 15 ani;
– Stanno [in sarba Stana], o femeie de 20 de ani, impreuna cu nou nascutul sau, pe care Glaser noteaza ca l-au inmormantat „in spatele unui gard, unde traise mama lui” deoarece nu traise suficient ca sa-l boteze;
– Wutschiza [in sarba Vučica], un baietel de 9 ani;
– Milosova [in sarba Milosava], sotia in varsta de 30 de ani a unui oficial;
– Radi [in sarba Rade], un barbat de 24 de ani;
– Ruschiza [in sarba Ružica], o femeie de 40 de ani.
Cei bolnavi au acuzat intepaturi in coaste, durere in zona pieptului, amortire a membrelor si febra prelunita.
Localnicii au considerat ca 2 femei erau responsabile pentru aceasta izbucnire – Milica si Stana. Ambele se stabilisera in sat in urma cu cativa ani si venisera din partea Serbiei ocupata de turci.
Despre Milica se credea ca se transformase in vampir deoarece mancase din carnea unor oi omorate de vampiri, iar Stana recunoscuse ca se manjise cu sangele unui vampir pentru a se proteja impotriva lui.
Daca din acest raport nu reiese legatura dintre cele doua cazuri, Flückinger [care reviziteaza satul dupa plecarea lui Glaser] aduce noi detalii raportului anterior. Flückinger consemneaza ca localnicii erau deja convinsi la acea data ca a doua epidemie a izbucnit din cauza Milicei – o femeie ce mancase carne dintr-o oaie sfasiata de vampirul Arnold Paole.
El scrie [si semneaza cu data 7 ianuarie 1732] despre 17 oameni ce au murit in decursul a 3 luni, ultimele 2 victime dupa vizita lui Glasner:
– Miliza [Milica], o femeie de 69 de ani ce a murit dupa o boala de 3 luni;
– un baietel de 8 ani, nenumit in document;
– Milloe [Miloje], o baiat de 16 ani – a zacut 3 zile;
– Stana, o tanara de 20 de ani ce a murit in chinurile facerii dupa ce o boala misterioasa a chinuit-o timp de 3 zile [cea ce a spus ca s-a manjit cu sange de vampir], impreuna cu copilul sau nascut mort;
– o fetita de 10 ani, nenumita in document;
– Joachim, un tanar de 17 ani, rapus dupa 3 zile de agonie;
– nevasta unui soldat [probabil Milosova din raportul anterior];
– Ruscha [Ruža sau Ružica], o femeie ce a murit dupa ce a zacut 10 zile;
– Staniko [Stanjko], un barbat de 60 de ani;
– Miloe [Miloje], o a doua victima cu acest nume – ce probabil i-a scapat lui Glaser din acest motiv; un barbat de 25 de ani;
– copilul Ružei in varsta de 18 zile;
– Rhade [Rade], servitoarea in varsta de 21 de ani a unui caporal stationat in sat, ce a murit dupa ce a bolit timp de 3 luni;
– sotia nenumita a unui oficial local, probabil Milošova in celalalt raport, impreuna cu pruncul sau;
– un copil de 8 saptamani al unui negustor;
– Stanoicka [Stanojka], sotia in varsta de 20 de ani a unui soldat.
S-a raportat un singur caz in care victima a ramas constienta dupa ce a cazut la pat, Stanojka a reusit sa o acuze pe recent-decedata Miloje ca o ataca in timpul noptii, inainte de a cadea in coma.
Daca asupra victimelor apar anumite diferente in ceea ce priveste numarul [Glasner nu raporteaza decat victimele ce prezentau anumite semne de boala, specifice semnelor carasteristice pentru victimele vampirilor] si la varsta unora dintre acestea, ambii descriu in acelasi mod solutia pe care au gasit-o satenii.
Ei s-au plans lui Schnezzer – administratorul militar desemnat de autoritatile austriece, care l-a adus pe Glasner [medic specializat in bolile contagioase] sa investigheze. Acesta din urma nu a gasit semne ale unei boli si a conchis ca mortile se datorau malnutritiei, dar oamenii au insistat ca se datorau de fapt vampirilor.
In acea perioada membrii a 2-3 familii se adunau in timpul noptii si faceau cu randul de paza, fiind mult prea inspaimantati si convinsi ca mortile nu vor inceta pana cand nu vor fi exterminati presupusii vampiri.
Confruntati cu amenintarile din ce in ce mai numeroase din partea taranilor, ca vor parasi zona daca nu sunt luate masuri, Glasner a fost de acord cu dezhumarea unora ce erau banuiti [unii dintre cei dezgropati cu aceasta ocazie nu apar in lista, fiind acuzati pe nedrept pare-se]. Spre surprinderea sa, marea majoritate [cei din lista] nu erau descompusi, pe cand altii – desi murisera mai recent, erau in scare avansata de descompunere.
Glasner si-a incheiat raportul recomandand ca autoritatile sa le satisfaca cererea satenilor si sa „execute” vampirii. Recomandarea a fost trimisa superiorilor si s-a asteptat un raspuns.
A doua comisie [din care facea parte si Flückinger – un medic din cadrul armatei] a avut in principiu aceleasi concluzii, dar este mult mai amanuntit din punct de vedere anatomic, specificand ca 5 dintre cadavre erau descompuse, restul de 12 fiind inca intregi cu organele pline de sange proaspat [in loc sa fie coagulat asa cum se astepta], parul si unghiile continuasera sa creasca, pielea avea o culoare rosiatica la unele cadavre [in locul palorii] – medicii stabilind ca toate cadavrele erau in stare „vampirica”.
In urma acestor concluzii, corpurile ce erau descompuse au fost reingropate, iar presupusii vampiri au fost decapitati, incinerati si apoi cenusa a fost aruncata in raul de langa sat.
Exista la Belgrad si un raport mult mai voluminos, datand 26 ianuarie 1732, semnat de toti cei 5 ofiteri prezenti.
§§۞§§ Varianta in engleza §§۞§§
╠ Articole relationate: ╣
╬╬╬ Relatari
╬╬╬ Superstitii
╬
† 
† 
† 
† 
† 
† Vampires Realm † 