ANTI-Twilight

Pentru cei care inca nu si-au dat seama, ma numar printre (poate putini) cei care aveau un interes activ fata de ocult, vrajitorie, dar mai ales fata de VAMPIRI, inainte sa izbucneasca „isteria twilight„!
Desi sentimentul de furie fata de autoare s-a manifestat inca de la primul capitol al volumului 1. al seriei, m-am fortat sa duc pana la capat toate cele 4 carti, iar sentimentul a evoluat pe masura ce fiecare volum venea cu noi si noi aberatii – batandu-si jos si distorsionand ideea de baza ce sta la temelia mitului vampiric. Am rasuflat usurata cand am terminat si „zori de zi” (da, am scris intentionat cu litera mica, pentru a sublinia ca nu dau doi bani pe carte si nici pe seria din care face parte!) si am putut sa o arunc alaturi de celelalte in coltul bibliotecii sa prinda panze de paianjen. Cred ca nici soarecii nu le-ar roade la cat de prost scrise sunt… 200ron irositi!
Am luat contact pentru prima oara cu aceasta porcarie prin intermediul mediatizarii agresive (efectiv peste tot unde ma uitam vedeam numai „twilight” si fetele actorilor ascunse sub tone de machiaj si efecte speciale) facute la sfarsitul lui 2008 pentru ecranizarea primului volum din serie – „twilight”!
Filmul a fost o dezamagire, dar mai mult m-a socat reactia tinerelor cand am iesit din sala de cinematograf:
<<OMG l-ai vazut cat de frumos era Edward?>>
<<Ce frumosi erau vampirii! Mai ales Edward!>>
<<Ce-o fi vazand la proasta aia de Bella, cand el e vampir?>>

Toate au adoptat fara sa stea pe ganduri viziunea de ##### a autoarei!
Dupa ce am citit romanele (chiar am sperat pentru cateva zile ca doar ecranizarea a fost de #####, dar practic filmul a mers 100% pe scenariul cartii… ) am fost revoltata, iar dupa o cautare rapida pe Gogu` am vazut ca nu sunt singura scarbita de tentativele esuate de vampiri are lui Meyer!
De altfel am descoperit si cateva lucruri ce mie initial imi scapasera; dar mi-a fost prea scarba sa mai citesc o data romanele alea stupide!
Dar suficient cu introducerea, iata o lista incluzand punctele esentiale pe care am sa le detaliez pe viitor, implicit explicatia pentru faptul ca ma declar in tabara „Anti-Twilight”
–> Conceptia de romantism este absurda
Bella este initial dispusa sa renunte chiar si la propria viata pentru a fi cu Edward… dar stai… apoi se razgandeste si-l vrea pe Jack / Jake / wtv. Apoi in vol. 3 pur si simplu ii raneste pe amandoi… dar in final ramane totusi la Edward.

§§۞§§ Romantism in Twilight §§۞§§
§§۞§§ Actiune? Suspans? LOGICA? Nu…ca doar e Twilight §§۞§§

–> Personajele principale sunt facute din…carpa!
* Bella (cea pe care fetele fie o urasc fie ar da orice sa fie ca ea) este o tanara stearsa, fara nici un talent deosebil REAL, care asculta de tati doar cand are ea chef, are o predispozitie spre actiuni in care si-ar pierde cu usurinta viata, dar are grija sa ajunga acasa la timp sa-i gateasca lui tati si sa-si faca temele. Cu toate astea, toti par sa se indragosteasca de ea si tot liceul se schimba cand intra ea in scena, ea devenind centrul gravitational al orasului Forks.
* Edward (idolul femeilor si barbatilor in egala masura) are darul de a citi si de a suci mintile tuturor fetelor din liceu, dar chiar si pe cele ale tinerelor [ospatarita din cafenea], desi are doar 17 ani – fizic. Si totusi este atat de complex incat isi pune intrebari existentiale legate de suflete, respectiv daca merge in iad sau in rai? Poate pentru ca nu a fost „vegetarian” 100%

§§۞§§ Bella = Mary Sue §§۞§§
§§۞§§ Edward = Gary Stu §§۞§§

–> Modifica multe lucruri la vampiri…iar fanaticii le accepta fara sa le judece inainte!
CATEVA EXEMPLE!
-vampirii nu beau sange de om
– vampirii pot sa reziste in lumina soarelui
-vampirii stralucesc
-vampirii nu dorm niciodata

§§۞§§ Twilight vs. Mitul Vampiric §§۞§§

–> Vampirii merg in iad?
Un vampir este un CADAVRU ==> deja a avut loc separarea sufletului de carne ==> Cum sa aibe un vampir suflet ca sa-si puna problema ca merge in iad daca omoara oameni????????
–> Bella + Edward = Rennesme (sau cum s-o scrie ca am uitat) / Vampir + Om = Copil
Ce face? Vampir = Cadavru ==> Nu mai functioneaza sistemul reproducator astfel incat sa produca spermatozoizi!

§§۞§§ Renesmee = Imposibil §§۞§§

Dar +1 pentru cum se naste copilul… mult sange si suferinta pentru mama, chiar moarte! Asta abia astept sa vad in film cum o sa arate! Copilul ce iese din Bella sfasiind-o o sa faca toti banii! [sunt sadica, stiu!]
–> Incurajeaza rasizmul
Team Jacob vs. Team Edward! Cred ca am spus tot!

§§۞§§ Videos §§۞§§

§ Bella Swan – Biggest DUMB**S in distress © Nostalgia Critic
§ Bum Reviews © Nostalgia Critic

Poate cel mai mult ma deranjeaza insa…modul in care se comporta fanii seriei!
§ Indobitocire prin … Twilight
§ Twilight si campaniile absurde