Portretul lui Vlad Tepes

Este vorba bineinteles despre portretul care i-a fost facut lui Vlad in timpul prizonieratului la Visegrad, donjonul locuibil de langa Buda unde a fost prizonier timp de 13 ani din ordinul lui Matei Corvin.
In prezent portretul este pastrat in castelul Ambras [Austria], iar cele cateva replici ale sale sunt raspandite in colectiile private ale urmasilor nobililor maghiari ce faceau parte din anturajul cel mai exclusiv al regelui ungar.
Exista mai multe gravuri [eu le-as numi mai degraba caricaturi] ce s-au raspandit in secolul XV prin intermediul tiparului, impodobind brosurile ce cuprindeau povestirile germane. Acelea reprezinta mai mult imaginea pe care acele povesti fantastice si exagerate le trezeau in imaginatia poporului, caci, sa nu uitam, acele brosuri il creioneaza pe Vlad Dracula intr-o lumina strict negativa si s-au raspandit prin intermediul negustorilor si boierilor ce ii erau potrivnici lui Tepes.

Papa Pius al II-lea il descria ca pe „un barbat voinic si cinstit ca infatisare, al carui chip  arata demn de un principe, in asa masura este sufletul omenesc deosebit de aspectul fizic.” [preluat din „Dracula” de Matei Cazacu, pag. 129]

Niccolo de Modrussa se exprima astfel:
„[Nu era] prea inalt la stat, dar foarte viguros si zdravan, cu o infatisare cruda si fioroasa, nasul mare si vulturesc, narile umflate, pielea fetei fina si rosiatica, gene foarte lungi care inconjurau ochii verzi si larg deschisi, pe care sprancenele negre si stufoase ii faceau amenintatori; chipul si barba rase, in afara mustatii. Tamplele iesite mareau volumul capului. Un gat de taur lega ceafa mare de umerii lati, pe care cadeau pletele negre si carliontate.”
[preluat din „Dracula” de Matei Cazacu, pag, 129]

Matei Cazacu ne prezinta in romanul sau istoric dedicat voievodului medieval o descriere amanuntita ce nu poate fi rezultatul decat unei  analize atente: „[…] domnitorul este infatisat in semiprofil, purtandn pe pletele lungi si buclate o toca de catifea rosie impodobita in partea de jos cu opt siruri de perle. Pe frunte, o stea de aur cu opt colturi, impodobita cu un enorm rubin patrat, sustine o egreta prelungita in partea inferioara prin cinci perle de marime considerabila. Sprancenele arcuite lasa sa se descopere ochii gri-verzi larg deschisi. Un nas lung si usor arcuit, cu nari proeminente, acopera o parte din lunga mustata bruna, dreapta, care taie fata pe aproape toata latimea ei. Buza de jos, rosie si iesita, ca aceea a Habsburgilor, delimiteaza barbia cu usor prognatism. Aceasta combinatie de nas curbat peste buze rosii este numita „cioc de papagal peste doua cirese” . Vlad Dracula poarta o camasa rosie batand in portocaliu, o tunica rosu-aprins, purpurie, incheiata cu mari nasturi rotunzi impodobiti cu nestemate.  O mantie de samur cu gaitane purpurii completeaza tinuta.”

╠ Articole relationate: ╣
╬ Lista completa a articolelor despre Vlad Tepes
╬ Lista completa a articolelor despre contele Dracula

Scrisoarea din feb. 1462

Pe 11 februarie 1462, Vlad Tepes a trimis o scrisoare catre regele ungar – Matei Corvin. Aceasta a fost pastrata pana-n zilele noastre si ne ofera mai multe amanunte interesante cu privire la relatiile dintre Corvin si vasalul sau, dar si cu privire la razboiul purtat de Dracula impotriva Cuceritorului Constantinopolului.
Nu pomeneste de cei 500 de tineri ceruti de sultanul in anul 1459, anul in care Vlad a refuzat sa plateasca tributul, acest amanunt fiind descoperit ulterior in cronicile lui Chalkokondyles – un apropiat al sultanului ce a consemnat numeroasele razboaie purtate de acesta din urma, de cele mai multe ori scriind chiar de pe front!
Drept catalizator ar razboiului dintre Valahia si Imperiul Otoman este prezentat refuzul de a plati tributul. Un alt cronicar al vremii – Doukas – ne precizeaza suma de 10.000 de ducati de aur, reprezentand tributul pe 3 ani si dobanzi.

Cateva dintre lucrurile ce ne sar in atentie la o lectura atenta a scrisorii sunt:
§ Vlad furnizase de-a lungul anilor informatii vecinilor sai, deci putem presupune ca Matei Corvin s-a putut concentra pe luptele sale politice interne, pentru coroana imperiala, simtindu-se protejat din partea de S-E.
In timpul domniei lui Vlad Tepes, turcii nu se bucurau de libera trecere pe teritoriul valah, astfel ca turcii nu puteau sa intreprinda incursiuni in Transilvania.
§ Vlad nu a fost obligat sa se casatoreasca in timpul prizonieratului, asa cum unii dintre istorici au presupus. Voievodul nu numai ca era de acord cu aceasta uniune, dar purta discutii cu regele ungar pe aceasta tema inca din 1461, daca nu si de mai inainte.
Iscoadele otomane il informasera pe sultan, iar acesta se temea de aceasta eventualitate deoarece in acea vreme aliantele ce aveau la baza casatorii in randul aristocratiei erau considerate inca a fi aliante durabile.
In mintea sultanului o asemenea uniune putea sa insemne inglobarea Valahiei in Imperiul Austro-Ungar [cel putin intr-un viitor nu atat de indepartat] .
Stim ca ceremonia a avut loc in 1463, cel mai probabil la Buda, dar nu stim imprejurarile exacte si nici identitatea mireseil. S-a speculat ca era fie o verisoara a lui Corvin, fie o aristocrata influenta [fiica unui magnat ungar din anturajul extrem de exclusivist al regelui].
§ Vlad a numarat in jur de 24.000 de victime [turci si bulgari], fara a pune la socoteala oamenii care au pierit in casele cuprinse de flacari.
Cronicile ce cuprindeau marturiile capeteniilor armatei valahe sustin ca acestia primisera ordin de la Dracula pentru a cruta crestinii din asezarile respective.
§ Voievodul era constient ca sultanul avea sa porneasca impotriva sa asa ca il ruga pe Matei sa-i trimita macar o parte din armata sa. Atragea de asemenea atentia ca daca Valahia era cucerita, armatele otomane aveau sa se napusteasca asupra Ungariei.
§ Tepes declara ca razboiul era oricum deja inceput si cerea ajutor numeric oricat de neinsemnat pana la Sf. Gheorghe [23 aprilie]. De asemea formularea ne poate duce cu gandul la cruciade pe care papalitatea se straduia sa le demareze pe fronturile de lupta.
╠ Articole relationate: ╣
╬ Lista completa a articolelor despre Vlad Tepes
╬ Lista completa a articolelor despre contele Dracula

Scrisoarea din feb. 1462 [citat]

Prea-Inaltate Doamne, milostiv noua.

In alte scrisori ti-am fost scris Mariei Tale cum Turcii, dusmanii cei prea-cruzi ai Crucii lui Hristos, trimisera la noi solii lor cei mari ca sa nu mai tinem pacea si legatura facuta intocmita intre Maria Ta si noi sa nu mai serbam nunta, ci sa ne alipim numai de dansii si sa mergem la Poarta Imparatului aceluia al Turcilor, adeca la Curtea lui, iar, daca nu ne vom lasa de pacea si de legatura si de nunta Mariei Tale, nici Turcii nu vor tine pacea cu noi.
Mai trimisesera si pe un sfetnic de frunte al Imparatului turcesc, anume Hamza-beg de Nicopol, ca sa hotarasca granita la Dunare, pentru ca, daca acel Hamza-beg, ar putea sa ne aduca in vreun chip, cu siretenii, ori pe credinta, ori cu alt mestesug, la Poarta, bine, iar, de unde nu, sa caute a ne prinde si a ne duce prins.
Dar, cu indurarea lui Dumnezeu, pe cand mergeam spre hotarul acela, am aflat despre siretenia si viclesugul lor, si noi am fost aceia care am pus mana pe acel Hamza-beg, in Tinutul si in Tara Turceasca, supt o cetate ce i se zice Giurgiul: deschizand Turcii cetatea la strigatele oamenilor nostri, cu gand ca sa intre numai ai lor, ai nostrii, amestecandu-se cu dansii, au intrat si au dobandit cetatea. Pe care am si ars-o indata. Si am ucis oamenii si femeile, mari si mici, cari locuiau de la Oblucita si Novoselo, unde se varsa Dunarea in Mare, pana la Rahova, care se afla chiar langa Chilia, din jos, si pana la locurile Samovit si Ghighen (Ghighiul bulgaresc), in numar de 23.884 de Turci si de Bulgari, fara de cei ce au ars prin case sau ale caror capete n`au fost infatisate dregatorilor nostri.
Maria Ta sa stii ca deocamdata acestea le-am savarsit in paguba lor, a celor cari ne tot indemnau cu staruintele lor sa lasam pe crestini si sa ne dam de partea lor. Deci sa stii, Maria Ta, ca am calcat pacea cu dansii, nu pentru vre-un folos al nostru, ci pentru cinstea Mariei Tale si-a Sfintei Coroane a Mariei Tale si pentru pastrarea Crestinatatii intregi si pentru intarirea legii catolice. Ceia ce vazand ei ca am facut, si-au parasit galcevurile si certurile pe care le aveau pana acum in orice parte, si de spre tara si Coroana cea Sfanta a Mariei Tale si de spre toate celelalte parti, si si-au aruncat toata turbarea asupra-mi.
Cum se va deschide vremea, adeca primavara, au de gand sa vie dusmaneste, cu toata puterea lor. Insa vaduri n`au, caci si vadurile lor la Dunare, afara de Vidim, am pus sa le arda, sa le nimiceasca si sa le faca pustii. Pentru ca pe la vadul Vidinului nu prea pot sa ni strice, ci ei vor sa-si aduca vasele de la Tarigrad si Galipole, pe Marea, in Dunare.
Deci Maria Ta, milostive doamne, daca voia Mariei Tale este sa ai lupta cu dansii, atunci strange-ti toata tara si tot poporul de oaste, si calarii si cei de pe jos, adu-i in aceasta Tara-Romaneasca a noastra si binevoieste sa te bati aice cu dansii.
Iar, daca nu vrei sa vii Maria Ta insuti, atunci fii bun de-ti trimete oastea intreaga in partile ardelene ale Mariei Tale, inca de la Sf. Gheorghe. Daca Maria Ta nu vrei sa-ti dai insa toata oastea, atunci da numai cat ti-e voia, macar Ardealul si Secuimea. Ci, daca Maria Ta voiesti sa dai vre-un ajutor, atunci Maria Ta sa fii bun a nu ne zabovi, ci sa ni spui cu adevarat gandul Mariei Tale.
Pe omul nostru, care aduce scrisoarea, de data aceasta sa nu-l intarzii, ma rog, Maria Ta, ci sa mi-l trimeti indarat, indata si iute. Pentru ca nici cu un chip nu voim sa lasam in drum ce am inceput, ci sa ducem lucrul la capat. Caci, daca Dumnezeu cel atotputernic va asculta rugaciunile si dorintele crestinilor si-si va apleca auzul cu bunavointa spre rugaciunile sarmanilor sai si ni va da astfel de biruinta impotriva paganilor, dusmani ai Crucii lui Hristos, va fi cea mai mare cinste si folos si ajutor sufletesc pentru Maria Ta si Sfanta Coroana a Mariei Tale si pentru toata Crestinatatea cea adevarata.
De oare ce nu voim sa fugim inaintea salbataciei lor, ci sa avem, in orice chip, lupta cu dansii. Iar, daca vom ajunge, fereasca Dumnezeu, la un capat rau, si va pierii terisoara noastra aceasta, nici Maria Ta nu vei avea folos si inlesnire de asa ceva, pentru ca vai fi spre paguba Crestinatatii intregi. De alminterea, sa crezi ce-ti va spune acest om al nostru, Radu Farma, ca si cum am grai noi de fata cu Maria Ta.

Din cetatea Giurgiului (?), 11 Februar 1462

╠ Articole relationate: ╣
╬ Lista completa a articolelor despre Vlad Tepes
╬ Lista completa a articolelor despre contele Dracula

Prizonieratul la Visegrad

In toamna lui 1462 Matei Corvin a ales sa-i recunoasca domnia lui Radu cel Frumos si l-a luat pe Vlad Tepes cu el in Ungaria. Exista mai multe variante cu privire la ce s-a intamplat in momentul capturarii, dar cert este ca Vlad a fost dus la Buda si a fost mai apoi tinut in regim de detentie la Visegrad.
Nu era intemnitat, de altfel el convietuia cu sotia sa si exista mai multe indicii in documentele de origine maghiara care sugereaza ca-n decursul anilor cat a fost retinut pe langa curtea lui Corvin, Vlad a avut pana la 5 copiii [fete] cu noua sa sotie.
Nu stim nici cum a reusit Matei sa-i subjuge vointa; nu a vrut sa evadeze, caci daca si-ar fi dorit cu adevarat libertatea imi este greu sa cred ca ar fi esuat intr-o incercare de a evada cunoscand personalitatea indarjita si cat de initiat era in arta razboiului.

Pentru a se justifica in fata lui papa Pius al II-lea, care ii trimisese sume importante e bani pentru a finanta porrnirea unei cruciade impotriva sultanului, Matei a profitat de toate povestile care circulau in acea perioada in Transilvania.
In plus a fabricat o scrisoare pe care a pretins ca au interceptat-o iscoadele sale si a folosit-o pentru a-i fae pe europeni sa creada ca Vlad Tepes se pregatea sa tradeze crestinatatea si sa-l ajute pe sultan sa-l prinda pe regele ungar intr-o capcana.
Fragmente ale acestei scrisori se regasesc in lucrarea autobiografica a papei, aparuta in vara lui 1463. Daca papa nu a crezut minciunile prezentate in fituica [scrisa probabil de un negustor sas in Brasov], macar s-a prefacut si l-a zugravit pe Dracula folosind „culorile” din scrisoare.
Pentru a se asigura ca regii europeni ce deja fusesera de acord sa porneasca intr-o cruciada impotriva paganilor nu se vor intoarce impotriva sa periclitand coroana pe care atat de greu o obtinuse de la habsburgi, Matei a folosit tiparul [ce se dezvolta in Germania] pentru a scoate o culegere a celor mai groaznice povesti pe care le adunase impotriva lui Vlad.
Lasand mana libera sasilor sa-si exprime frustrarile legate de Dracula, incurajand exagerarile si avand grija sa treaca cat mai mult timp sub tacere victoria pe care tocmai o obtinuse [chiar daca doar pe jumatate] dupa retragerea sultanului din Valahia, Matei a avut grija sa manipuleze opinia publica -caci despre asta este vorba chiar daca la un nivel elementar- si sa se puna pe sine intr-o lumina mai buna.
Cand a fost eliberat, 13 ani mai tarziu, Vlad a jucat rolul unui general in armata lui Corvin pentru o perioada destul de indelungata [2-3 ani], pana sa urce din nou pe tronul tatalui sau in 1476.

╠ Articole relationate: ╣
╬ Lista completa a articolelor despre Vlad Tepes
╬ Lista completa a articolelor despre contele Dracula

Eleonore von Schwarzenberg

Analizand arhivele palatului Krumau, din Cesky Krumlov, aflam ca la inceputul secolului al XVIII-lea acesta era resedinta printesei Eleonore von Schwarzenberg.
Aceasta se casatorise in 1701 cu un membru al familiei regale si se mutase in acest palat, renuntand la agitatia Vienei.
Familia isi petrecea timpul organizand partide de vanatoare – pe care printesa le aprecia foarte mult, dar si primind oaspeti ilustrii in imensul lor palat pentru diverse evenimente festive [ex.: baluri, carnavaluri, aniversari].
Aceasta viata era umbrita doar de lipsa unui mostenitor. Mai multi medici incep sa fie convocati din Austria pentru a o consulta pe printesa.
Printre „medicamentele” pe care printesa le lua pentru a putea da nastere unui baiat se numara si laptele de lupoaica.
Bazandu-se pe legenda lui Romulus si Remus, ce fusesera alaptati de o lupoaica, multi doctori din acea vreme credeau ca laptele acestui mamifer intarea sistemul reproducator feminin si marea sansele ca tinerele sa nasca un copil de sex masculin. Tocmai de aceea, nobilii invitati nu ucideau lupii in timpul partidelor de vanatoare, in schimb ii capturau, iar printesa ii tinea in custi speciale din beciul palatului. Dupa ce se imperecheau, lupoaicele erau mulse, iar laptele era colectat pentru a fi baut de Eleonore.
Ani de zile, sub atenta supraveghere a medicilor ce o consultau, printesa a baut o anumita doza de lapte, pana ce eforturile i-au fost rasplatite in fine in anul 1722. Joseph Adam s-a nascut pe cand mama sa avea 41 de ani… dar venirea sa pe lume a fost primita de anumite persoane cu reticenta pentru ca in Evul Mediu varsta de 40 de ani era considerata ca fiind una inaintata pentru o sarcina, si aducerea pe lume a unui copil era privit fie ca o minune, fie ca rezultatul unei vrajitorii.
Biserica sustinea ca lupul este un animal satanic, trimis de spiritele malefice si de demoni pentru a periclita lumea crestina. Se credea de asemenea ca erau animalele de companie ale vampirilor, in anumite regiuni crezandu-se ca lupul era una dintre formele pe care le lua un vampir cand se metamorfoza!
Cand, in 1732 sotul sau a murit, tanarul Joseph a fost luat de langa mama sa si crescut la curtea regala din Viena. Printesa a ramas singura in imensul sau palat [unul dintre cele mai mari de pe intinsul Europei], primind lunar o suma compensatoare de 5.000 de coroane de aur.
Sanatatea sa a inceput sa fie afectata de singuratatea in care se regasea [probabil percepea noua sa situatie de vaduvie drept o izolare], doar medicii continuand sa-i faca vizite in mod regulat. „Retetele” sale farmaceutice erau exagerat de mari, atat ca numar de medicamente, cat si ca volum.
Conform arhivei, in timp a devenit din ce in ce mai palida, mai slabita si a inceput sa piarda in greutate lasand impresia ca se usuca pe zi ce trece.

In 1740 a plecat in Viena in speranta ca va beneficia de medici si de medicamente mai bune, dar pe 5 mai 1741 s-a stins din viata, desi nu exista documente care sa-i atribuie o boala anume.
In aceeasi zi, corpul printesei a fost supus unei autopsii, lucru destul de ciudat considerand ca-n acea perioada nu erau practicate autopsii asupra nobilimii. Dar si mai curios este faptul ca in documentul ce inca se mai pastreaza in Viena nu este specificata cauza mortii, deci putem sa ne intrebam care a fost scopul autopsiei, daca nu acela de a afla care era factorul ce a dus la moartea Eleonorei.
Mai mult, de asemenea specificata este suma de 3.000 de coroane, pe care medicii au primit-o pentru ca au facut cateva observatii. Astfel aflam ca organele interne erau atrofiate, iar in cavitatea abdominala s-a gasit „o excrescenta cat capul unui copil”.
Medicii moderni pot pe baza acestor detalii sa afirme ca printesa Eleonore von Schwarzenberg a murit din cauza unui cancer ajuns in metastaza care i s-a raspandit in toate organele interne. DAR, privind in urma, semnele premergatoare mortii sunt destul de impresionante pentru a face din printesa victima unui vampit in ochii contemporanilor sai.
Putem sa inaintam deci o teorie conform careia autopsia a fost de fapt o interventie, iar medicii au avut rolul de a strapunge inima pentru a se asigura ca nobila de seama nu se va ridica din mormant. Suma mare de bani incasata a fost de fapt mita pentru a nu se raspandi zvonuri in oras!
In noaptea aceleiasi zile, trupul a fost expediat inapoi in Cesky Krumlov! Inca un fapt uimitor considerand ca Eleonore apartinea familiei von Schwarzenberg prin nastere, iar trupurile acestora se odihnesc in cripta familiala dintr-o manastire din Viena.
Numele complet al printesei figureaza in actele manastirii respective, existand chiar si o lespede cu numele sau pe ea, dar cel ce tinea in acea vreme registrele a lasat o insemnare care pomeneste adevarata locatie a mormantului si aduce un detaliu interesant: conform testamentului printesei Eleonore, ea dorea ca trupul sa-i fie inmormantat in biserica regiunii pe care o stapanise pana nu demult, fara pompa, iar din cortegiul funerar nu dorea sa faca parte decat saracii din sat. Mai mult, nu dorea un monument somptuos, ci lespedea trebuia sa contina formula – „Aici odihneste sarmana pacatoasa, Eleonore! Rugati-va pentru ea!”
Conform unei teorii ce se bazeaza pe „De masticatiorum mortum”, trupul nu a fost inmormantat alaturi de restul membrilor familiei pentru protectia acestora, deoarece se credea ca-n momentul transformarii in vampir, cadavrul incepe sa mestece giulgiul cu care este invelit si apoi incepe sa atace cadavrele din vecinatatea sa.
Poate de aceea Eleonore a fost inmormantata in noaptea de 10 mai 1741 atat de departe de familia sa, iar nimeni nu a participat la procesiunea finala! Cercetarile din biserica au mai scos la iveala un element misterios: modul in care a fost inmormantata!
Sicriul a fost acoperit cu o lespede masiva si a fost acoperit cu pamant sacru [din cimitir] inainte de a fi zidit capacul pe care a fost pusa inscriptia ceruta in testament.

Asa cum am evidentiat si-n articolul anterior, s-au nascut mai multe teorii in jurul printesei Eleonore von Schwarzenberg. S-a facut chiar si un documentar privind viata si mai ales moartea sa.
Datorita numelui sau, s-a crezut chiar ca este personajul ca a stat la baza baladei „Lenora” de Göttfried August Bürger despre o mireasa ce blesteama cerul pentru ca logodnicul sau moare pe front, iar cand acesta din urma se intoarce la ea nu observa ca este un mort-viu [vampir] si i se alatura in mormant intru eternitate!
Datorita originii sale s-a crezut de asemenea ca a fost inspiratia lui Bram Stoker pentru printesa-vampir ce apare in primul capitol al romanului – cel ce a fost adaugat dupa moartea autorului.
In respectivul capitol, personajul principal al romanul -Johnathan Harker- este atras intr-un cimitir unde este atacat de o printesa ce iese din mormant. Cand se trezeste dupa o furtuna de ninsoare i se spune ca fusese salvat pentru ca un lup l-a incalzit.